Preşedintele director general al companiei Mercedes-Benz România, Boris Billich, estimează o uşoară creştere a pieţei auto locale în 2014, pe fondul reluării creşterii economice şi avansului solid al industriei româneşti şi al exporturilor. În segmentul automobilelor, Mercedes aduce în acest an în România două modele de volum – noua clasă C şi SUV-ul compact GLA, care vor susţine vânzările mărcii germane. Tot în 2014, Mercedes va lansa pe piaţa românească şi modelele S Coupe, CLS facelift, B facelift şi Clasa V.