miere in scoli

MADR: 1,5 milioane de copii vor primi lunar un borcan cu miere românească. 16,8 milioane lei, alocate pe acest program

Peste 1,5 milioane de copii vor primi lunar, începând din acest an, un borcan cu miere polifloră din producţie românească, fondurile alocate pentru derularea acestui program, aproape 17 milioane de lei, fiind prevăzute în bugetul Ministerului Agriculturii, a declarat, vineri, la Târgul Naţional al Mierii, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Botănoiu.

MADR: 1,5 milioane de copii vor primi lunar un borcan cu miere românească. 16,8 milioane lei, alocate pe acest program