mto

Comisia Europeană avertizează România asupra unei abateri semnificative de la obiectivul bugetar pe termen mediu. Cinci recomandări de la CE

Comisia Europeană a adresat miercuri un avertisment Ungariei şi României cu privire la existenţa unei abateri semnificative de la traiectoria de ajustare spre obiectivul bugetar pe termen mediu (MTO) în 2018 şi a recomandat Consiliului să sfătuiască cele două ţări să-şi corecteze această deviaţie. Comisia Europeană a prezentat miercuri recomandările specifice de ţară pentru 2019. Ungaria şi România fac deja obiectul unei proceduri de abatere semnificativă din 2017.

Comisia Europeană avertizează România asupra unei abateri semnificative de la obiectivul bugetar pe termen mediu. Cinci recomandări de la CE
Isărescu: Creşterea economică a fost asociată cu creşterea importantă a consumului, în dauna investiţiilor

Isărescu: Principalul risc sistemic este legat de tensionarea echilibrelor macroeconomice din România

Dezmăţul fiscal lasă fără plasă de siguranţă bugetul ţării. Nota de plată, pe masa viitoarei guvernări: ajustare către MTO, abia din 2021

Comisia Europeană: lipsă de acţiuni din partea României pentru strângerea abaterii semnificative de la MTO

România trebuie să se asigure că ritmul nominal de creştere a cheltuielilor guvernamentale nu va depăşi 3,3% în 2018 - Comisia Europeană

România trebuie să se asigure că ritmul nominal de creştere a cheltuielilor guvernamentale nu va depăşi 3,3% în 2018 – Comisia Europeană

Scrisoare de la Comisia Europeană către Grindeanu: Prezentaţi un deficit bugetar mai apropiat de realitate!

România va rămâne cu deficitul bugetar sub 3% din PIB până în 2020, dar va depăşi ţintele impuse prin MTO

Anca Dragu: 2017 nu va fi un an simplu

Anca Dragu: 2017 nu va fi un an simplu

Viziunea de tip pod şi sustenabilitatea fiscal bugetară. Cum le evaluăm, cum le interpretăm?

Rădulescu (BNR): Dacă MTO este depăşit cu maxim două procente, nu este catastrofă, însă nu mai mult de un an

În lipsa renegocierii traiectoriei MTO, România se va sufoca. Nu austerităţii, da dezvoltării

Renegocierea MTO : Compromisul politic major al guvernului de tehnocraţi

Isărescu: România nu trebuie să devină subiectul unei reclame de genul

Isărescu: România nu trebuie să devină subiectul unei reclame de genul „ne-am culcat bogaţi şi ne-am trezit săraci”

România a cerut Comisiei Europene reevaluarea calendarului MTO

Bugetul 2015 se discută cu Acordul pe masă: Guvernul vrea deficit de 2,1% din PIB, FMI vrea îl vrea la 1,4%

Cât de bună este vestea că bugetul de stat are excedent, potrivit analiştilor BCR

Lăsăm ţara pe mâna unei femei?

Lăsăm ţara pe mâna unei femei?

Ponta, Băsescu şi CAS-ul prin lentilele Facebook

Ce înseamnă MTO şi ce reprezintă cheltuiala de 6 miliarde de lei