muncitori

Aproape 100.000 de salariați ai Volkswagen au participat la protestele de ieri, iar acestea vor continua

Aproape 100.000 de muncitori s-au alăturat marșurilor de la Volkswagen, în semn de protest față de planurile managementului de a reduce salariile și chiar de a închide fabrici deținute de cel mai mare producător de automobile din Europa, a anunțat sindicatul IG Metall, amenințănd cu alte acțiuni.

Aproape 100.000 de salariați ai Volkswagen au participat la protestele de ieri, iar acestea vor continua
Marea Britanie speră că șoferi străini, dar și britanici, vor ajuta la depășirea crizei

România, pe primele locuri în UE la ponderea lucrătorilor pe cont propriu

Ministerul Transporturilor a emis ordinul pentru circulaţia trenurilor de călători ce transportă lucrători sezonieri

Analiză. Marea Britanie iese acum din UE. România îşi pierde cel mai mare aliat strategic din Uniune

Germania are nevoie de muncitori străini calificaţi pentru acoperirea deficitului de pe piaţa muncii

Dragoş Anastasiu: Principalii vinovaţi pentru lipsa forţei de muncă sunt oamenii de afaceri, nu statul

Teodorovici, după Ecofin: Muncitorii care lucrează în străinătate contribuie la PIB-ul ţării de origine. De ani buni, asta se întâmplă în România

30% dintre angajaţi din România au fost plătiţi la nivelul salariului minim, în 2017 - Institutul de Economie Naţională al Academiei Române

30% dintre angajaţi din România au fost plătiţi la nivelul salariului minim, în 2017 – Institutul de Economie Naţională al Academiei Române

Ziua Europei: Relaţia complicată dintre România şi UE. Ne-a luat muncitorii, ne bate comercial, dar plăteşte

Japonia a depăşit un milion de muncitori străini în 2016, în premieră

BREXIT.

BREXIT. „Succes” pentru campania anti-imigranţi: nemulţumiţi de devalorizarea lirei, „căpşunarii” pleacă în alte ţări

Fira, Moviplast: În Dolj, găsirea unei persoane pentru angajare este la limita consumului nervos

Obama majorează la 10,1 dolari salariul minim pentru muncitorii contractori angajaţi de guvern

MAE: România şi Israelul au în vedere un Protocol privind trimiterea unor muncitori în statul evreu

Ponta: Studiile relevă că nu mai există un număr mare de muncitori care vor în străinătate

Germania a publicat o listă de locuri de muncă deschise muncitorilor din afara UE

Compania familiei Middleton, în centrul unui scandal privind exploatarea muncitorilor mexicani

The Guardian: Abuzurile la care sunt supuşi muncitorii români şi bulgari în Anglia trebuie oprite

Cei o sută de muncitori care au protestat pe şantierul autostrăzii Nădlac-Arad nu au lucrat vineri

Germania a atras mult mai puţini muncitori din Est decât se aştepta după ridicarea restricţiilor

Ford angajează 500 de muncitori la Craiova

Filipine, Nepal sau Sri Lanka: De unde vin străinii care lucrează în România şi ce fac aici

Uzina DACIA de la Mioveni întrerupe producţia din cauza viscolului