Comisiile reunite de buget finanţe din Parlamentul României au votat azi componenţa viitorului consiliu de administraţie al BNR. Mugur Isărescu a obţinut al cincilea mandat la şefia Băncii Naţionale, şi este singurul conducător al instituţiei din septembrie 1990 până în prezent. Dar nu numai Isărescu a fost ales azi. În conducerea băncii centrale au rămas şi alţi membri vechi, dar au apărut şi nume noi, în special din zona fiscală. Iată care sunt oamenii care vor avea în mână, pe următorii cinci ani, frâiele monedei naţionale. Teoretic, e ultimul mandat de conducere din istorie Băncii Naţionale, pentru că, potrivit asumărilor politice, din 2019 ar urma ă trecem la moneda euro.