Discuţiile privind salariul minim pe economie trebuie să continue, iar noi am cerut suplimentar ca 250 de lei să fie neimpozabili peste cei 3.000 de lei, nivel deja agreat, pentru că obiectivul este ca mai mulţi bani să ajungă la angajaţi, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu.