Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a dispus, în data de 28 ianuarie 2014, amenzi totale de 190.000 de lei în cazul companiei de asigurări-reasigurări CARE România şi a sesizat organele de cercetare penală asupra unor fapte care ţin de activitatea de asigurare şi care întrunesc elemente de natură infracţională, se arată într-un comunicat al ASF remis, miercuri, AGERPRES.