oug 125 2021

Lămuriri pentru oamenii cu pensii mici, care primesc ajutorul de la guvern în ianuarie: aceşti bani nu se iau în calcul la stabilirea plafonului veniturilor celor care beneficiază de compensare cu 90% a unor medicamente

De la ianuarie 2022, pensionarii cu venituri din pensii și indemnizație socială până la 1.429 lei pe lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, beneficiază de compensare cu 90% pentru medicamentele din sublista B, cuprinsă în Lista de medicamente compensate şi gratuite, aprobată prin HG nr. 720/2008 (cu modificările şi completările ulterioare), a căror valoare la nivelul prețului de referinţă per prescripție este de cel mult 330 lei pe lună, potrivit HG nr. 1289 din 2021. Majorarea valorii punctului de pensie cu aproape 10% de la 1 ianuarie 2022 a condus la actualizarea plafonului veniturilor beneficiarilor de medicamente compensate cu 90% din sublista B la 1.429 de lei lunar, de la 1.299 lunar, cât a fost până la finalul anului 2021. În ianuarie, guvernul acordă unor pensionari cu pensii mici un ajutor, reglementat prin OUG 132 din 2021. Acest ajutor financiar, acordat pensionarilor în luna ianuarie 2022, nu reprezintă venit din pensie sau din indemnizaţie socială, drept care nu va fi luat în calcul la stabilirea plafonului veniturilor de cel mult 1.429 lei pe lună inclusiv, până la care pot fi eliberate prescripții medicale în cadrul programului social de compensare cu 90% a medicamentelor din sublista B, reiese din actele normative antemenţionate, studiate de Economica.net şi dintr-o luare de poziţie a CNAS, remisă redacţiei.

Lămuriri pentru oamenii cu pensii mici, care primesc ajutorul de la guvern în ianuarie: aceşti bani nu se iau în calcul la stabilirea plafonului veniturilor celor care beneficiază de compensare cu 90% a unor medicamente