Coaliţia pentru Dezvoltarea României solicită Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, printr-o scrisoare deschisă, să includă pe agenda CSAT, începând cu şedinţa din 28 decembrie, subiecte care prin efectele lor preconizate asupra sectoarelor strategice din economie, respectiv energie, financiar şi comunicaţii, privesc siguranţa naţională, în speţă impactul ordonanţei adoptate de Guvern săptămâna trecută asupra stabilităţii fiscale, predictibilităţii procesului legislativ şi deficitului de forţă de muncă.