Peste 9.000 de civili au luat pensie de serviciu în iunie 2018, iar printre ei se numără magistraţi, piloţi, diplomaţi, parlamentari şi grefieri. În primul semestru din 2018, civilii ar fi meritat pensii în valoare totală de 98 de milioane de lei, în baza contribuţiei virate la pensie, pe parcursul vieţii profesionale, ca românii obişnuiţi, arată datele comunicate de Casa Naţională de Pensii (CNPP) pentru ECONOMICA.NET. Însă, datorită unor privilegii reglementate pe viaţă, au primit pensii care au depăşit 502 milioane de lei în prima jumătate a acestui an, potrivit datelor care au fost transmite pentru Economica de către CNPP. Diferenţa dintre cât au primit şi cât li s-ar fi cuvenit în baza contribuţiei pe care au virat-o la pensie am plătit-o cu toţii, de la bugetul de stat, adică 404,8 milioane de lei.