După ce au cumpărat Petrom, companie petrolieră integrată, strategia principală a austriecilor de la OMV a fost construită pe zona de explorare şi extracţie a petrolului. Între timp, companiile din jurul nostru, care nu au avut petrol, s-au extins regional şi au dezvoltat şi sectorul de petrochimie, abandonat de Petrom. Iar acum, PKN Orlen şi Mol sunt companii de talie regională, mult mai mari decât Petrom. În premieră în ultimii ani, OMV a anunţat că studiază oportunitatea revenirii companiei româneşti pe această piaţă, unde produsele au o valoare adăugată mult mai mare şi o cerere în creştere. O piaţă pe care PKN Orlen, care extrage „o linguriţă” de petrol, a ajuns deja lider regional.