Clienții care cumpără online vor avea mai multă putere în ceea ce privește comunicarea cu retailerii. Aceștia nu vor mai fi limitați la interacțiunea cu chatbot-ul, ci vor putea contacta direct retailerii și vor putea depune plângeri împotriva magazinelor care nu oferă date de contact clare atât pentru propria platformă, cât și pentru vânzătorii din marketplace-ul pe care îl administrează. Acest lucru se va întâmpla odată ce va fi implementat regulamentul UE privind serviciile digitale (DSA). Mai exact, cetățenii europeni ar trebui să fie mai bine protejați de mărfuri contrafăcute și de conținuturi ilegale.