Românii care doresc să facă testul Real Time PCR pentru diagnosticul de Covid-19 au la dispoziție, momentan, doar clinicile private, chiar dacă în unele județe nu există niciun laborator acreditat pentru astfel de analize. Lista cu cele 113 centre care fac aceste teste la cerere pe care Ministerul Sănătății a publicat-o de duminică pe site-ul propriu este neconformă cu realitatea. Spitalele și DSP-rile nu au fost înștiințate oficial că trebuie să facă aceste teste la cerere, nu au proceduri, iar dacă le au, nu dispun de capacitatea necesară pentru a satisface cererea. Alternativa, la privat, este în general mai scumpă, iar multe centre nu mai au locuri disponibile.