Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea care modifică art. 9 din OUG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi trecere pe drumurile naţionale a rovinietei. Potrivit legii, procesul verbal nu mai trebuie să fie însoţit de fotografii doveditoare, iar dacă trec patru luni de la data în care şoferul a fost depistat că circula fără rovinietă, dar nu este înştiinţat, contravenţia se prescrie, scrie News.ro.