In ciuda scăderii masive de preţ a motorinei vândute în România – circa 25%, în ultimele şase luni, acest carburant este încă unul dintre cele mai scumpe din Europa. Preţul este mai mare, spre exemplu, decât cel al motorinei comercializate în Austria, Franţa, Germania, Belgia sau Polonia. Benzina din România, deşi mai scumpă decât motorina, este totuşi printre cele mai ieftine din Europa.