Cei peste 88.000 de turişti români care au plecat în diverse destinaţii din ţară în minivacanţa de 1 Decembrie au cheltuit aproximativ 9,4 milioane de euro pe cazare şi servicii de masă, reiese dintr-o analiză a Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Pentru prima oară după 1989, pachetele de city break interne au fost mai bine vândute decât cele din străinătate.