Transilvania Broker(TBK), singurul intermediar din asigurări listat la Bursa de Valori București (BVB), se află în plin proces de mediatizare și expansiune. Brokerul a lansat nu doar o campanie puternică de recrutare de agenți, dar și o aplicație ce promite potențialilor clienți consultanță de specialitate în timp real și emiterea unei polițe RCA într-un singur minut. Acestea sunt, însă, doar aspectele vizibile ale activității TBK, pentru că în spate pare să existe o ” formulă magică”, prin care intermediarul reușește să raporteze cote de profitabilitate și comision mediu ce ies din linia pieței, altfel una aproape uniformă în ceea ce privește modelul de business.