Premierul Mihai Tudose a participat, vineri, la ceremonia de încheiere a programului de Internship, ediţia 2017, unde a invitat doi dintre absolvenţii ale căror proiecte urmează să fie implementate să se alăture echipei guvernamentale. Prim-ministrul le-a mulţumit tinerilor pentru că i-au ajutat pe angajaţii din structurile guvernamentale să „înţeleagă că e şi o altă abordare asupra problemelor cu care ne confruntăm zilnic”.