Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Graţiela Gavrilescu, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că săptămâna viitoare va fi aprobată prin Hotărâre de Guvern noua variantă a Programului Casa Verde, denumit Programul Verde, de care vor beneficia nu doar persoanele fizice ci şi cele juridice, prin care se urmăreşte reducerea drastică a consumului la utilităţi.