Brandul de turism al României va fi promovat în două episoade de câte 47 de minute pe postul de televiziune Travel Channel. Autoritatea Naţională pentru Turism a atribuit recent un contract de peste 900.000 de euro, prin negociere fără anunţ de participare în SEAP, subsidiarei de dezvoltare internaţională a grupului media Scripps Network Interactive care deţine printre brandurile sale şi postul Travel Channel.