Salariaţii Alstom Transport vor protesta, joi, între orele 15,00 şi 16,30, în faţa sediului companiei, nemulţumiţi fiind de faptul că administraţia Alstom refuză să încheie noul contract colectiv de muncă pe perioada 2014/2015, prin acordarea de ‘creşteri salariale decente’, potrivit unui comunicat al Uniunii Sindicatelor Libere din Metrou (USLM), remis AGERPRES.