Salariaţii din Finanţe continuă astăzi protestele în Prahova, Ialomiţa şi Satu Mare. Sindicatul Naţional Finanţe Publice spune într-o luare de poziţie trimisă astăzi ECONOMICA.NET care sunt nemulţumirile finanţiştilor: salariul de bază al unui consilier superior cu cea mai mare vechime şi cel mai înalt grad în cadrul unităţilor subordonate ANAF, care efectuează rambursări de TVA şi descoperă evaziunea fiscală, va fi mai mic în anul 2023 decât cele ale sufleorilor, grefierilor şefi cu studii medii, muzeografilor, bibliotecarilor şi contabililor cu studii medii în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.