Preşedintele rus Vladimir Putin a avut săptămâna aceasta la Soci – staţiune pe coasta rusă a Mării Negre – mai multe întâlniri cu tematică militară; seria actuală -a zecea la număr – a început chiar de luni printr-o reuniune cu conducerea Ministerului Apărării şi reprezentanţii complexului militar-industrial cu privire la noul program de stat în domeniul producţiei de armament, notează într-o amplă sinteză portalul newsru.com.