Preşedintele rus Vladimir Putin a avut luni o discuţie la telefon cu prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, liderul de facto al acestei ţări, printre subiectele abordate numărându-se cooperarea în cadrul grupului OPEC+ al statelor producătoare de petrol în vederea menţinerii „stabilităţii” preţului petrolului, a anunţat Kremlinul, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE, transmite Agerpres.