Directorul general al Engie din România arată că există o explozie a cererilor de racordare la rețelele de gaze în România, în contextul în care procesul a devenit gratuit pentru clienți. Compania le va onora pe toate, dar avertizează pe de o parte că este posibil să apară întârzieri, și, pe de altă parte, că tarifele de distribuție a gazelor, pe care le plătesc toți consumatorii, vor crește din această cauză. Engie va continua să extindă rețeaua de gaze naturale din România, dar arată că este necesar ca rețeaua să poată să primească și gaze mai “verzi”, ca biometanul sau hidrogenul.