Comisia pentru trecerea la euro va face publice două rapoarte în decembrie, însă lucrările sunt tehnice şi au 300 de pagini, iar noi am făcut eforturi serioase să traducem documentul din română în română, pentru a spune lucrurile într-un limbaj acceptabil, a declarat, miercuri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.