Premierul Ludovic Orban a declarat marţi că în perioada următoare vor fi emise câteva ordine de ministru care să cuprindă, printre altele, şi „obligativitatea noului tip de raportare” privind situaţia cazurilor de infectare cu noul coronavirus. „Se ştie că în lege există un articol care stabileşte schimbarea sistemului de raportare, adică menţionarea în mod distinct a cazurilor de persoane care sunt diagnosticate prima oară, sunt diagnosticate pozitiv, şi prezentarea separată a persoanelor care sunt retestate, cu diagnosticul pe care-l au, fie pozitiv, fie negativ”, spus Orban, potrivit Agerpres.