Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat duminică, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Dosar de politician” de la B1 TV, că este puțin probabil ca începând din 15 iunie să se renunțe la starea de alertă, având în vedere că încă se înregistrează aproximativ 200 de cazuri zilnice de COVID-19 în România, apar noi focare și există în continuare transmitere comunitară. Totuși, de la jumătatea acestei luni, autoritățile pregătesc noi măsuri de relaxare a restricțiilor care sunt, în acest moment, în discuție la nivelul Comitetului Național pentru Situații de Urgență și care vor fi definitivate în zilele următoare, după ce se vor trage niște concluzii clare cu privire la evoluția situației epidemiologice din ultimele 15 zile.