redistribuire fonduri

Prima Casă: săptămâna aceasta ar putea fi aprobată redistribuirea fondurilor între cele 18 bănci

PRIMA CASA 2016 – Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) a decis să solicite Ministerului Finanţelor redistribuirea fondurilor pentru creditele Prima Casă între cei 18 finanţatori. Potrivit unor surse din piaţa bancară, doar BCR a solicitat suplimentarea fondurilor, iar alte câteva bănci sunt foarte aproape de finalizarea plafoanelor alocate la sfârşitul lunii februarie. Aceleaşi surse susţin că probabil până la sfârşitul acestei săptămâni Finanţele îşi vor da acordul pentru redistribuire.

Prima Casă: săptămâna aceasta ar putea fi aprobată redistribuirea fondurilor între cele 18 bănci