regenerabile

“Regenerabilii” cer apăsat Guvernului să organizeze licitația CfD promisă, cu finanțarea celor 2.000 MW anunțați în eolian și fotovoltaic

Asociația „Romanian Photovoltaic Industry Association” (RPIA) și Asociația Română pentru Energie Eoliană (RWEA) reprezentând producători, dezvoltatori, prestatori de servicii și furnizori de echipamente din sectorul energiei regenerabile, cu o putere totală instalată de peste 5,5 GW, solicită stringent autorităților accesul echitabil al industriei fotovoltaice și eoliene la mecanismul Contractelor pentru Diferență (CfD), arată un comunicat de presă comun al celor două asociații.

“Regenerabilii” cer apăsat Guvernului să organizeze licitația CfD promisă, cu finanțarea celor 2.000 MW anunțați în eolian și fotovoltaic
UE a avut cel mai

UE a avut cel mai „verde” mix energetic în 2024. Trei sferturi din electricitate a venit din surse de energie fără emisii CO2

Transelectrica se plânge deja de “consecințele negative” ale regenerabilelor asupra funcționării sistemului energetic: creșterea complexității operării, degradarea frecvenței, risc mai mare de avarii, prețuri mari și volatile

Regenerabilele au furnizat mai mult de jumătate din consumul de electricitate al Germaniei

Grecii de la HELLENiQ Energy își deschid firmă de regenerabile în România

Energia regenerabilă a fost anul trecut principala sursă de electricitate în UE - date Eurostat

Energia regenerabilă a fost anul trecut principala sursă de electricitate în UE – date Eurostat

Investiţiile record în energie nu reuşesc să menţină cursul pentru ţinta mondială 2030 în energie regenerabilă - studiu EY România

Investiţiile record în energie nu reuşesc să menţină cursul pentru ţinta mondială 2030 în energie regenerabilă – studiu EY România

România a luat peste un miliard de euro prin Fondul de Modernizare pentru proiecte energetice, cea mai mare plată de până acum

România va avea o putere instalată dublă în centralele electrice în 2035: 40.000 MW, dintre care peste 80% în regenerabil – strategie energetică

Autoritățile vor să limiteze dezvoltarea capacităților regenerabile din România pe baza unor asumpții nejustificate - RPIA, RWEA

Autoritățile vor să limiteze dezvoltarea capacităților regenerabile din România pe baza unor asumpții nejustificate – RPIA, RWEA

Șeful PPC: Avem cea mai ambiţioasă platformă de regenerabile din regiune. O vom dubla în următorii 3 ani

Frecvența sistemului energetic ar putea avea de suferit ca urmare a a creșterii regenerabilelor, spune șeful Dispeceratului Energetic Național.

Frecvența sistemului energetic ar putea avea de suferit ca urmare a a creșterii regenerabilelor, spune șeful Dispeceratului Energetic Național. „Tehnicienii caută soluții”

Petrom confirmă: A semnat cu Saint-Gobain România un acord pentru furnizarea de energie verde

Românii de la Simtel Team și-au mai deschis două firme

Grecia a interzis orice import de energie electrică în orele cu soare pe cer, începând de azi până pe 7 mai

Două scheme de ajutor de stat, de peste 800 mil. euro, pentru instalarea de capacități în regenerabile pentru autoconsum, lansate azi

Fondatorul Alexandrion Grup, Nawaf Salameh, și-a făcut și firmă de comerț de carburanți

Premier Energy cumpără noi proiecte în regenerabil

Divizia de regenerabile a IKEA a făcut bani frumoși în România anul trecut. Cu cât a crescut profitul

Rețelele europene nu sunt pregătite pentru creșterea planificată a capacităților de energie regenerabilă. Cum stă România

Israelienii de la Econergy își capitalizează puternic firmele care se ocupă de regenerabile în România

Energia regenerabilă va înlocui gazele care ar fi trebuit să înlocuiască cărbunele şi produsele petroliere în următorii ani - Asociaţia Energia Inteligentă

Energia regenerabilă va înlocui gazele care ar fi trebuit să înlocuiască cărbunele şi produsele petroliere în următorii ani – Asociaţia Energia Inteligentă

Burduja: O schemă cu finanţare prin Fondul pentru Modernizare va garanta producătorilor de energie regenerabilă un preţ pe 15 ani

România se pregătește să introducă un nou mecanism de sprijin pentru regenerabile, contractele pentru diferență (CfD). Ce știm acum

Schimbare de strategie la Hidroelectrica? Noul CEO, Karoly Borbely, nu vede utilitatea a mai mult de 1.000 MW instalați în vânt și soare

Companiile românești au acum la dispoziție peste 800 de milioane de euro pentru investiții în energie verde, prin Fondul de Modernizare

Investitorii în noi capacități de producție a energiei electrice vor plăti garanții când solicită racordarea. Dacă nu fac proiectele, pierd banii

România a primit azi 288 de milioane de euro de la UE, prefinanțare pentru REPowerEU

IEA: Regenerabilele vor detrona cărbunele în 2025 devenind principalul producător de electricitate

Planuri ambițioase ale grecilor de la PPC în România: vor investi în trei ani în regenerabile de două ori mai mult decât a făcut-o Enel în 15 ani

Premieră în Europa: energia din vânt a depășit-o pe cea din cărbune în ultimul trimestru din 2023. Totuși, cărbunele nu se va “preda” ușor