Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că documentul trimis către Parlament informarea privind acţiunile şi iniţiativele pe care le-a avut în perioada stării de urgenţă, care a fost instituită pe întreg teritoriul ţării ca urmare a pandemiei COVID-19, prin cele două decrete semnate pe 16 martie şi, respectiv, 14 aprilie, propune şi o serie de măsuri menite să îmbunătăţească în viitor capacitatea de răspuns din partea statului în faţa unor provocări similare, scrie Agerpres.