Premierul Victor Ponta a precizat miercuri că decizia de returnare a 4 eurocenţi din acciza pe carburant către transportatorii rutieri licenţiaţi a fost luată pe baza unui regulament european, schema de ajutor de stat fiind aprobată de Comisia Europeană, urmând ca măsura să fie discutată şi cu experţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), când aceştia vor efectua următoarea vizită la Bucureşti.