ride sharing

COTAR: Taximetria şi transportul alternativ se vor face conform unor reguli comune, după modificările pe care le va face Guvernul la OUG 49

Guvernul României va modifica OUG 49/2019, în aşa fel încât să existe, în mod real, o concurenţă loială între cele două activităţi de transport persoane – respectiv taximetria şi transportul alternativ, se arată într-un comunicat al Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).

COTAR: Taximetria şi transportul alternativ se vor face conform unor reguli comune, după modificările pe care le va face Guvernul la OUG 49
COTAR cere Guvernului noi reglementări pentru transportul alternativ

Concurenţa vrea modificări pentru

Concurenţa vrea modificări pentru „tariful dinamic” de la Uber şi Bolt şi propune schimbări ale tarifelor şi algoritmilor de preţ în domeniul transportului alternativ

Free Now - Bucureşti, pe locul 8 din 170 de oraşe europene în funcţie de numărul de curse efectuate în 2021

Free Now – Bucureşti, pe locul 8 din 170 de oraşe europene în funcţie de numărul de curse efectuate în 2021

Protest la Primăria Capitalei. Transportatorii acuză PMB că încalcă legea taximetriei

Deloitte: Legislaţia transportului alternativ nu e clară privind tratamentul fiscal pentru nerezidenţii cu platforme digitale

Legea ride-sharing a fost promulgată de preşedintele Iohannis

Transportatorii de la COTAR îi cer preşedintelui Iohannis să nu promulge Legea ride-sharing

Legea

Legea „Uber” a fost adoptată de Senat cu amendamente. Termenul de tranziţie a fost prelungit până la 1 februarie 2020

COTAR, despre legalizarea ride-sharing: Deja s-a trecut la nivelul următor, către intruziunea pe piaţa autocarelor

„Uberul rusesc” s-a lansat în România. Cât va costa o cursă cu Yango în Bucureşti

UPDATE Uber, Bolt și Clever au ajuns la o înțelegere cu Ministerul Transporturilor. Ce se schimbă

Uber, Bolt şi Clever, la un pas de a fi interzise în România. Cum arată legislaţia în alte state europene

Bolt, fosta Taxify, va intra pe piaţa serviciilor de livrare de mâncare

Daimler şi BMW investesc un miliard de euro într-o companie mixtă care să rivalizeze cu Uber

Car sharing: câţi români au auzit de Uber, Taxify, BlaBlacar şi Black Cab, câţi le folosesc şi de ce

Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea legii taximetriei. Ar afecta activitatea Uber, Taxify, Clever Taxi şi Star Taxi

Uber suspendă serviciul UberX la Atena, după ce municipalitatea a îngrădit activitatea companiei

Uber vrea să rămână în România şi propune autorităţilor române să-i reglementeze activitatea după modelul Lituaniei. Exclus ca taximetrie

După ce a învins Uber în China, DiDi Chuxing vine după rivalul american pe pieţele europene, printr-o investiţie în Taxify

Taxify reduce preţurile în Bucureşti cu 20%, la 1,17 lei/km

Cal troian în curtea Uber: Google transformă Waze în aplicaţie de ride sharing