romgaz

Importurile de gaze au fost, în iunie, de 360 de ori mai mari decât acum un an

OUG 114, care a bulversat piața de gaze, obligațiile crescute de înmagazinare și împuținarea gazului românesc aduc România într-o situație inedită: în prima lună de vară, a importat o cantitate enormă de gaz pentru această perioadă, circa 1,5 TWh, de 364 de ori mai mult decât în iunie 2018. În mod tradițional, în trecut, la începutul verii importurile noastre erau zero sau insignifiante.

Importurile de gaze au fost, în iunie, de 360 de ori mai mari decât acum un an
Romgaz vrea să intre în acţionariatul terminalului de gaze lichefiate din Alexandropolis, Grecia

Romgaz: Construcţia centralei de la Iernut este blocată din cauza OUG 114

Romgaz e în negocieri cu mari companii din energie pentru noi concesiuni în Marea Neagră - directorul general al companiei

Romgaz e în negocieri cu mari companii din energie pentru noi concesiuni în Marea Neagră – directorul general al companiei

Romgaz a câştigat procesul cu Fiscul, care socotise obligaţii suplimentare de plată pentru livrări de gaze de acum opt ani

Companiile petroliere ruseşti au câştigat un miliard de dolari în urma sancţiunilor americane impuse Iranului şi Venezuelei - Bloomberg

Companiile petroliere ruseşti au câştigat un miliard de dolari în urma sancţiunilor americane impuse Iranului şi Venezuelei – Bloomberg

Romgaz vrea să investească în noul terminal de gaz lichefiat de la Alexandropoulis, Grecia, şi cere acordul statului român

Romgaz la şase luni: producţie de gaze şi afaceri în creştere, profit net cu 25% mai mare

Capitalizarea companiilor listate pe piaţa reglementată a Bursei de la Bucureşti scade cu 3,1% în această săptămână

Lukoil începe forajul în Marea Neagră românească, cu o platformă a italienilor de la Saipem

Producţia de hidrocarburi a Romgaz a crescut în primul semestru cu 6,1%

Producţia de gaze a Romgaz a crescut în primul semestru din 2019. Unde a mers gazul

Romgaz creşte de patru ori capacitatea depozitului de gaze în care ministrul Energiei vrea să stocheze energie electrică

Poşta şi CFR conduc topul companiilor-mamut controlate de stat în care lucrează cei mai mulţi români. Au mai mulţi angajaţi decât Dacia şi Profi

Manuela-Petronela Stan-Olteanu, aleasă preşedinte al Consiliului de Administraţie al Romgaz

Petrom şi Romgaz vor plăti redevenţă plafonată pentru gazele livrate populaţiei

România consumă acum jumătate din gazul pe care îl produce, dar importă masiv gaz rusesc. Ce e bine şi ce e rău

Depozitarul Central va distribui, de luni, dividende pentru Romgaz

Gazele pentru populaţie se vor ieftini cu până la 3%, de la 1 iulie-surse

Romgaz a sponsorizat cu 14 milioane lei, în 2018, cluburi sportive şi spitale

Noua centrală electrică de la Iernut a Romgaz este pe trei sferturi gata. Va fi operaţională în primul trimestru din 2020

Primăria Bucureşti va împrumuta 100 de milioane de euro de la Guvern, ca să poată plăti doar subvenţia la apă caldă şi căldură

Romgaz a semnat un nou contract de furnizare de gaze pentru Bucureşti. Valoarea: jumătate de miliard de lei

Romgaz a strâns mai mult de un miliard de lei facturi neplătite pentru gazele livrate. Principala cauză: situaţia din Bucureşti

Profitul net al Romgaz a crescut cu 16,26% în primul trimestru, la 542 milioane lei

UPDATED Primăria Capitalei s-ar putea împrumuta ca să poată plăti subvenţia la energie termică - surse

UPDATED Primăria Capitalei s-ar putea împrumuta ca să poată plăti subvenţia la energie termică – surse

Bucureştiul, la un pas să rămână fără apă caldă, pentru că Firea nu plăteşte nimic. Romgaz a anunţat că taie gazele, are de primit 600 mil. lei

Efect al OUG 114: gazele româneşti pentru industria noastră au ajuns mai scumpe decât gazele ruseşti

Romgaz va livra 30% din producţia de gaze la preţ plafonat, pentru consumul populaţiei şi al termocentralelor

Firea nu a plătit încă subvenţia la căldură pentru luna ianuarie, deşi termenul a trecut. În iunie, Bucureştiul poate rămâne fără apă caldă

Romgaz se alătură Federaţiei Patronale Petrol şi Gaze, care reprezintă acum peste 90% din producţia de gaze