Grupul francez Saint-Gobain, producător de materiale de construcţii la nivel mondial, a deschis, marţi, în comuna suceveană Stroieşti, a treia fabrică din România, investiţia fiind de 7 milioane de euro, iar capacitatea de producţie anuală de 100.000 de tone, transmite corespondentul MEDIAFAX.