salarii la stat

Sporurile pentru păstrarea confidenţialităţii şi suprasolicitare neuropsihică, acordate magistraţilor din CCR, ar fi redundante, susţine Blocul Naţional Sindical. Sunt justificate aceste sporuri, întreabă BNS

Blocul Naţional Sindical spune, într-un raport emis recent, că sporul pentru condiții vătămătoare de muncă, cel pentru păstrarea confidenţialităţii, cel pentru suprasolicitare neuropsihică, acordate magistraţilor Curţii Constituţionale a României, ar fi redundante şi se întreabă dacă se justifică menţinerea acordării acestor sporuri şi dacă ar fi mai oportun să fie incluse în salariul de bază. Informaţiile sunt cuprinse în cercetarea „Salarizarea în sectorul public din România. Reforme pe fondul marilor așteptări”, consultată de Economica.net.

Sporurile pentru păstrarea confidenţialităţii şi suprasolicitare neuropsihică, acordate magistraţilor din CCR, ar fi redundante, susţine Blocul Naţional Sindical. Sunt justificate aceste sporuri, întreabă BNS
Decizia stabilirii salariilor bugetarilor în funcţie de salariul minim în noua lege va fi luată de Ministerul Muncii şi Banca Mondială după finalizarea analizei de impact

Salariile angajaţilor din justiţie vor fi

Salariile angajaţilor din justiţie vor fi „îngheţate” în 2024, pentru că au crescut deja, în medie, cu 25% în 2023, susţine executivul

Salariile de bază la stat ar putea creşte cu 5% în 2024, iar cele din educaţie - cu 20%. Cresc indemnizaţiile necontributive pentru pensionari şi îngheaţă pensiile magistraţilor - proiect OUG

Salariile de bază la stat ar putea creşte cu 5% în 2024, iar cele din educaţie – cu 20%. Cresc indemnizaţiile necontributive pentru pensionari şi îngheaţă pensiile magistraţilor – proiect OUG

Noua lege a salarizării la stat: ierarhizarea posturilor, pe o scală de la 1 la 12, unde gradul 1 e atribuit postului de paznic, 5 - învăţătoarei, 7 - profesorului de şcoală, iar gradul 10 - managerului de spital - draft de lucru la guvern

Noua lege a salarizării la stat: ierarhizarea posturilor, pe o scală de la 1 la 12, unde gradul 1 e atribuit postului de paznic, 5 – învăţătoarei, 7 – profesorului de şcoală, iar gradul 10 – managerului de spital – draft de lucru la guvern

Cât câştigă angajaţii de la Finanţe care protestează: majoritatea şefilor de birou – venit net de 7.800 de lei lunar, expert superior – 6.800 lei net, şofer şi secretar personal – 3.800 lei net

Angajaţii din sănătate şi personalul didactic au avut deja majorări salariale semnificative, spune guvernul care vrea să crească de la 1 iunie şi salariile din administraţie

Salariile de bază ale angajaţilor la stat, implicaţi în aplicarea PNRR, majorate cu până la 50% - proiect de OUG

Salariile de bază ale angajaţilor la stat, implicaţi în aplicarea PNRR, majorate cu până la 50% – proiect de OUG

Domeniile care au salarii medii de peste 5.000 de lei

Domeniile care au salarii medii de peste 5.000 de lei „în mână”, în octombrie; IT-ul şi Administraţia publică „stau” la aceeaşi masă

Lista oficială a măsurilor de austeritate care afectează angajaţii la stat din această lună. Actul normativ, publicat în Monitorul Oficial

EXCLUSIV: Guvernul îngheaţă indemnizaţiile demnitarilor şi indemnizaţia de hrană în 2020. Cum cresc salariile angajaţilor la stat

Cartel ALFA: Oamenii caută mai degrabă o

Cartel ALFA: Oamenii caută mai degrabă o „pilă” pentru un post la stat decât o calificare, din cauza creşterii salariilor în acest sector

Ministerul Muncii: Bugetarii care prestează aceeaşi muncă, indiferent de instituţie, vor fi plătiţi la fel în anul 2022

Cum se aplică legea salarizării bugetarilor în 2018. Răspunsurile Ministerului Muncii

Peste jumătate dintre angajaţii CNAS câştigă salarii nete cuprinse între 5.000 şi 6.000 de lei

Un altfel de calcul al rectificării: Dacă statul nu plătea pensii speciale, avea bani pentru salariile tuturor bugetarilor

Guvernul suspendă angajările la stat şi vrea o analiză până la sfârşitul acestui an - proiect

Guvernul suspendă angajările la stat şi vrea o analiză până la sfârşitul acestui an – proiect

Preşedintele Iohannis a promulgat actul normativ care stabileşte majorări salariale pentru unele categorii de angajaţi

Salarizare unitară: cel mai bine plătiţi bugetari debutanţi cu studii superioare vor câştiga peste 5.700 lei net lunar peste cinci ani

1.800 lei salariu, cel mai mic salariu net la stat. Îl vor primi angajaţii cu opt clase din instituţii publice finanţate din venituri proprii

Salariaţii din sectorul public au câştigat, în medie, cu 24% mai mult decât angajaţii din privat în anul 2014. Diferenţa între salarii, în creştere în ultimii ani

Topul celor mai bine plătite locuri de muncă la stat

Care este diferenţa de salariu dintre stat şi privat

Salarii plafonate pentru directorii companiilor de stat