Câştigul salarial mediu net la nivel naţional, care include atât salariile, cât şi bonusurile sau tichetele de orice tip pe care le primesc angajaţii, a crescut cu 1%, sau 24 lei, în luna aprilie faţă de nivelul din luna precedentă, până la 2.366 lei (522 euro), nivel record istoric, iar ritmul anual de creştere a încetinit la 13,4%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), scrie News.ro.