Curtea de Conturi a constatat, în urma unui control, menţinerea ilegal în plată a salariilor aferente perioadei 2015 – 2016 pentru tot personalul Autorităţii Feroviare Române (AFER), după modificarea legislaţiei în domeniu, şi a calculat un prejudiciu de circa două milioane de euro, fapt pentru care am fost obligat prin dispoziţiile executorii ale Curţii să intru în legalitate cu salariile, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, directorul general al instituţiei, Victor Badea.