Atunci când spui General Motors (GM), spui maşini americane, iar atunci când spui maşini americane, spui sute de cai putere şi lipsa de relevanţă a întrebărilor legate de consumul de combustibili. Iată însă că GM are şi preocupări legate de viitorul electric al industriei auto şi este prezentă la Salonul Auto de la Detroit, din oraşul său de origine, cu concepte auto hibride sau complet electrice, conform unui material publicat de Irish Times.