Samsung Electronics a anunțat noul său procesor mobil premium, Exynos 2200. Acesta este cel mai recent procesor mobil proiectat cu o unitate de procesare grafică (GPU) Samsung Xclipse bazată pe puternica arhitectură AMD RDNA 2. Cu cele mai avansate nuclee CPU de la Arm disponibile astăzi pe piață și o unitate de procesare neuronală (NPU) îmbunătățită, Exynos 2200 va permite, potrivit companiei, o experiență superioară de joc pe telefonul mobil, precum și îmbunătățirea experienței generale în aplicațiile de social media și în procesul de fotografie.