Peste 2.000 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate după verificări privind transportul de persoane şi elevi efectuate în ultimele trei zile, peste 200 de permise de conducere au fost reţinute şi au fost constatate aproape 40 de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, potrivit unui comunicat al IGPR transmis sâmbătă AGERPRES.