„Ambele sisteme – și sănătate, și pensii – sunt precare, subfinanțate și marcate de inechitate, iar astfel de inițiative (referitoare la scăderea contribuţiilor sociale) nu fac decât să le precarizeze și mai mult. Accesul persoanelor cu venituri mici la servicii publice va fi și mai dificil decât în prezent. Dacă luăm în considerare structura veniturilor populației, practic cea mai mare parte a cetățenilor va avea de suferit, câștigătorii fiind o categorie îngustă de privilegiați, cei cu venituri mari și foarte mari, care își vor permite costurile din sistemul privat, precum și operatorii privați”, spune Cartel ALFA într-o luare de poziţie remisă Economica.net.