scandal parlament

Scandal în Parlament. Legea privind statutul magistraţilor, înregistrată la Senat, deşi nu au fost încheiate dezbaterile de la Cameră

Camera Deputaţilor a început, luni, dezbaterea pe articole a modificărilor aduse legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, respingând toate solicitările partidelor de opoziţie de retrimitere la comisie a actului normativ şi de sesizare a Comisiei de la Veneţia, informeaza ROMANIATV.net. La un moment dat, şedinţa a fost întreruptă după ce deputaţii USR, revoltaţi de faptul că preşedintele de şedinţă nu le permite să îşi susţină amendamentele, s-au ridicat din bănci şi au mers în faţa Camerei purtând pancarte pe care scrie ”Hoţii”. Cu toate acestea, legea a fost înregistrată miercuri la Senat, deşi actul normativ se află încă în dezbatere la Camera Deputaţilor, nefiind adoptate nici măcar jumătate dintre articole.

Scandal în Parlament. Legea privind statutul magistraţilor, înregistrată la Senat, deşi nu au fost încheiate dezbaterile de la Cameră