Inflația din România se apropie de 14% și continuă să crească, forțând Banca Națională a României (BNR) să majoreze dobânda de politică monetară. Ca efect, crește și indicele ROBOR, în funcție de care sunt calculate ratele de dobândă la creditele acordate înainte de mai 2019, când a fost introdus prin lege un alt indice, IRCC. În prezent, creditele legate de IRCC vin cu dobânzi semnificativ mai mici decât cele legate de ROBOR, fapt care face ca schimbarea formulei de calcul a dobânzii să fie o idee bună.