Criza financiară va fi de o intensitate fără precedent și era iminentă de ceva timp, fiind doar adusă în prim-plan de pandemia de coronavirus, iar investițiile multiplicatoare reprezintă soluția: în infrastructură -autostrăzi, aeroporturi, în infrastructura energetică, agricultură, în infrastructura din educație, sănătate, cercetare, inovare, în toate domeniile cu potențial. Aceasta a fost opinia senatorului liberal Eugen Țapu-Nazare (foto), membru al Comisiei pentru drepturile omului, exprimată în cadrul celei de-a doua ediții a dezbaterii intitulate Stabilitatea Economică și Financiară (STEFI), cu tema „Restartarea economiei, după criza covid-19”, organizate de Oameni și Companii, în format digital.