Servtrans Invest, al treilea transportator feroviar de marfă din România, va ieşi din insolvenţă în iulie iar Uztel Ploieşti în august, a declarat Remus Borza, reprezentantul administratorului judiciar al celor două companii aflate în insolvenţă.