Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) susţine că a întreprins toate demersurile necesare pentru a îndeplini rolul de mediator în relaţia dintre bănci şi consumatori în criza francului elveţian şi apreciază că este necesară o soluţie legislativă prin care să se impună împărţirea riscurilor şi aplicarea principiului echităţii.