Cele mai multe spitale argeşene sunt de categoria a V-a, adică au cel mai scăzut nivel de competenţă. Cel mai înalt nivel de competenţă din judeţ îl au Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, Spitalul Militar Piteşti şi Spitalul Penitenciar Colibaşi – spitale de categoria a III-a – adică unităţi în care se pot trata afecţiuni cu grad mediu de complexitate. La Spitalul de Pediatrie nu există personal medical superior suficient pentru asigurarea gărzilor pe ATI, la Spitalul Orăşenesc „Regele Carol” din Costeşti personalul medical la ATI e insuficient, în vreme ce la Spitalul Curtea de Argeş există deficit de medici pe toate secţiile, atrage atenţia DSP. Numărul infecţiilor nosocomiale din spitalele argeşene a crescut cu peste 60% anul trecut, cu toate că sunt subraportate, spune DSP. În urmă cu un an, inspectorii DSP au găsit focare de infecţie la cele mai multe spitale din judeţ, dar între timp multe dintre problemele semnalate au fost remediate.