Economica.net continuă publicarea sporurilor pe care le primesc angajaţii la stat. Astăzi vă spunem care sunt avantajele angajării la Aeroportul Internaţional „Mihail Kogălniceanu” din Constanţa: prime de Crăciun, de Paşti, de Ziua Aviaţiei, vouchere de vacanţă, tichete de masă şi tichete cadou pentru imensa majoritate a salariaţilor companiei. Fidelitatea faţă de angajator e întreţinută scump prin patru prime şi sporuri acordate salariaţilor. Compania răsplăteşte salariaţii care devin părinţi şi oferă protecţie socială consistentă angajaţilor şi familiilor lor. Munca în afara programului e premiată prin trei sporuri. Complexitatea muncii reclamă încă un spor pe statele unor angajaţi, iar câteva activităţi specifice domeniului sunt răsplătite suplimentar. La loc de cinste stă sporul pentru muncă în condiţii penibile. De altfel, toţi salariaţii aeroporului lucrează în condiţii grele, nocive şi vătămătoare, pentru care primesc lunar bani în plus la salariu, arată analiza făcută de Economica.net pe baza informaţiilor obţinute în exclusivitate de la Ministerul Transporturilor.