În perioada 2021 – 2027, mamele aparținând grupurilor vulnerabile vor beneficia de măsuri de sprijin în valoare totală de peste 446 de milioane de euro, finanțate prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021 – 2027 și Programul Educație și Ocupare 2021-2027. Sunt vizate domenii precum ocupare, servicii suport pentru familiile monoparentale, pentru copiii cu părinți plecați în străinătate, sprijin material pentru mame și nou-născuți din grupuri vulnerabile, informează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prin intermediul unui comunicat de presă.